|
|
Editura Digital Data Cluj este acreditată de Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior din România
|
DDC - Newsletter
În luna ianuarie a acestui an 2005 se împlinesc 10 ani de la perfectarea contractului de licenţă pentru publicarea în limba română a cărţilor editate de MLM International, Inc.din SUA. Astfel în 1995 a fost publicată prima carte în România despre MLM: "Bazele MLM" de Don Failla.Primii autori publicaţi în România au fost Don Failla, John Kalench şi Tom Schreiter, ale căror cărţi sunt în continuare solicitate pe piaţa românească a industriei de vânzări directe şi sisteme MLM.
Ulterior, acestor maeştri
MLM li s-au alăturat Peter Clothier, Edward Ludbrook,
John Milton Fogg şi alţii, care completează aria largă a
bibliografiei MLM în limba română.
Conform contractului
iniţial, primii 5 ani au fost ani de graţie în privinţa preţului de
vânzare a cărţilor, acesta fiind lăsat la latidunea noastră, în funcţie
de situaţia economică din ţară. Din cauza prelungirii "tranziţiei" spre
capitalism, am negociat încă 5 ani de graţie, care din păcate au expirat
în luna ianuarie 2005.
În continuare, Editura
Digital Data Cluj este obligată să aplice o politică de preţ adaptată la
viitoarea piaţă europeană, ceea ce înseamnă o reaşezare a preţului
cărţilor la nivelul publicaţiilor din EU în următorii 4 ani. Până în ianuarie 2005,
preţul unei cărţi publicate sub licenţă în România era de cca. 25% din
preţul unei cărţi publicate în EU.
(De exemplu,
"Prezentarea de 45 secunde" de Don Failla costă 12 Euro în EU, în
timp ce în România costa 3 Euro)
Ca urmare, preţul cărţilor
va creşte cu aproape 75% în următorii 4 ani. O veste neplăcută pentru
cititori, dar justificată prin legile concurenţei. Cu siguranţă
veniturile populaţiei vor creşte corespunzător.
Primul pas a fost deja
făcut, preţurile cărţilor crescând cu 10-20% începând cu astăzi 15
martie 2005.
Vestea bună este că toate
cărţile din colecţia MLM sunt destinate instruirii oamenilor în direcţia
dezvoltării unei afaceri proprii, deci cărţile sunt generatoare de
venituri suplimentare şi poartă o valoare intrinsecă mult mai mare decât
preţul lor de vânzare. Să sperăm că în viitor
oamenii vor înţelege că o carte este o proprietate intelectuală, că nu
este etic şi moral să o copiezi la "xerox", că licenţa de copyright
tebuie plătită de editori şi că există o lege care reglementeză
activitatea editorială şi comercializarea produselor publicate.
Dan Marius Dumitraş
Cluj, la 15.03.2005
Director
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| Cartea se poate comanda direct prin email la mlmir@rdslink.ro sau cluj@digitaldata.ro | |
| Companiile MLM catre doresc o lansare a cărţii pentru
structurile lor sunt rugate sa contacteze MLM International pentru detalii şi programare.
|
"Îmbogăţeşte-te
încet !"O carte care nu te învaţă cum să faci bani, ci îţi arată cum să-ţi îmbogăţeşti viaţa prin implementarea unor principii simple de gândire. Cum să faci bani este un produs secundar al acestor principii!
Randy Gage - (Instructor & autor MLM): “O privire plină de acuitate care te lasă pe gânduri către munca interioară pe care trebuie s-o depui pentru a avea succes în lume. Ca şi celelalte cărţi ale lui John, “Îmbogăţeşte-te încet” are ritm, haz şi are un stil reflexiv”
![]()
"Introducere în Managementul Sistemelor MLM"Pornind de la o abordare teoretica şi de la cunoaşterea tendinţelor de creştere ale industriei vânzarilor directe, inclusiv din România, autorul analizeaza principalele teme de management caracteristice sistemelor MLM: structura, func'ionarea, dezvoltarea, calitatea, etica, responsabilitatea sociala şi derivaţiile sistemelor.
O aten'ie deosebita este acordata planului de marketing al sistemelor MLM, pentru cunoaoterea nucleului activităţilor din industria vânzarilor directe. În aceeaşi măsura, instruirea şi perfecţionarea distribuitorilor reprezintă o temă majoră a studiului de faţă, completată cu analiza interacţiunii sistemelor, a legislaţiei şi a unui studiu de caz.
Anexele şi bibliografia sprijină cunoaşterea normelor deontologice adoptate de companiile de vânzari directe, a situaţiei dezvoltarii industriei în România şi a surselor de documentare la nivelul anului 2003.
Cartea se recomandă atât mediului economic şi industrial, cât şi mediului universitar, fiind prima apariţie editorială din România care trateaza acest subiect.
| Citiţi cuprinsul în pagina Management! |
![]()
"Aloe vera - igiena şi sănătatea animalelor"Marc Schweizer
Aloe vera este o planta foarte bogata, care nu şi-a
marturisit înca toate secretele. Numeroase studii cu privire la extraordinarele sale
calitaţi au fost publicate în cele mai serioase reviste ştiinţifice anglo-saxone şi
japoneze. Proprietaţile sale analgezice, bactericide, fungicide, antivirale, calmante şi
imuno-stimulatoare sunt unanim recunoscute. Unul din constituenţii sai cei mai activi,
acemannan, a fost identificat şi face astazi obiectul a zeci de comunicari savante.
Pe piaţa exista produse performante pe baza de aloe, pentru igiena şi îngrijirea
cailor, a animalelor de ferma şi de companie. Produsele variaza de la pulpa de aloe de
baut pâna la şampoane, preparate de tipul Formula animala, unguente, sapun. Succesul
consta în a alege cea mai eficace soluţie.
"Aloe vera - planta care vindecă" http://perso.club-internet.fr/schwmarc
Farmacopeea europeană utiliza planta aloe, până în
ultimele decenii, doar sub formă de răşină sau pudră, obţinută prin uscarea
frunzelor. Aloina, substanţa ei activă, era recunoscută ca un laxativ puternic şi un
excelent vermifug. Datorită gustului amar al aloinei, generaţii de părinţi au folosit
extractul de aloe pentru a badijona mâinile copiilor mici, ca să-i împiedice să-şi
sugă degetele sau să-şi roadă unghiile.
Utilizarea redusă a gelului sau a pulpei de aloe, cea mai activă şi mai bogată parte a
plantei, nu se datora ignoranţei faţă de virtuţile remediilor pe bază de aloe, ci
faptului că nu se cunoşteau procedeele de conservare a acestui gel, care se oxidează
foarte repede.
În timp ce pulpa proaspătă a frunzelor de aloe se consumă pe scară largă în
regiunile unde aloe creşte în natură, respectiv în ţările calde, utilizarea aloei
stabilizate şi conservate prin procedee naturale, fără alterarea sau distrugerea
proprietăţilor sale, este de dată recentă.
În prezent, asistăm la o nouă dezvoltare pe plan mondial a utilizării aloei, datorită
renumelui universal pentru binefacerile sale.
![]()
"Principiile
Network Marketing" Principiile reprezintă bazele fundatiei pentru construirea succesului si a stilului de viata, fiind începutul si realitatea de la care orice altceva se înfăptuieşte. Succesul este pur si simplu rezultatul natural al activitaţilor de practicare a principiilor.
Această carte scoate în evidenţă cele 10 Principii pe
care se bazează orice venit de succes într-o reţea de marketing. De reţinut că, numai
veniturile strâns legate de TOATE principiile vor fi de durată şi vor furniza acel
venit rezidual şi acel stil de viaţă pe care Network Marketing îl oferă astăzi
tuturor.
Network Marketing se dezvoltă extrem de dinamic în toata lumea, oferind milioanelor de
oameni oportunitatea de a avea o mai buna calitate a vieţii. După anii de pionierat,
experienţa şi tehnologia au permis crearea unui al doilea val de creştere a industriei,
caracterizat prin profesionalism. A sosit timpul şi pentru dumneavoastra să vă
implicaţi în dezvoltarea industriei secolului XXI, aplicând cele 10 Principii în
activitatea de distribuitor Network Marketing.
“Principiile Network Marketing” este o carte de referinţă, care explică bazele
activităţii tuturor distribuitorilor de succes, fiind elaborată ca urmare a unor studii
şi cercetări efectuate în numeroase companii, pe parcursul a câţiva ani. Citind
cartea, veţi învăţa cum să vă creaţi un venit pe masura aşteptarilor
dumneavoastră. Daca vreţi să reusiţi în industria cu cea mai dinamica dezvoltare din
lume, trebuie să studiaţi această carte şi să practicaţi cele 10 Principii!
![]()
Cele mai vândute 10 titluri:
(TOP 2008!)
"Start MLM" de Dan Marius Dumitraş (2/2007) cu 21.343 ex.
"Magia sponsorizării" de Tom Big Al Schreiter (1/2007)
"Prezentarea de 45 secunde" de Don Failla (2/2007)
"Aloe vera, planta care vindecă" de Marc Schweizer (nou)
"Când vei deveni milionar?" de Ben Nogradi (5/2007)
"Cum să fii cel mai bun în MLM" de John Kalench (7/2007)
"Cum să formezi lideri MLM" de Tom Schreiter (nou)
"Bazele MLM" de Don Failla (8/2007)
"Cum să fii o feneie întreprinzătoare de succes" de Nancy Failla (6/2007)
"Aloe vera, igiena şi sănătatea animalelor" de M. Schweizer (nou)
For More Information Contact:
E-mail: cluj@digitaldata.ro
|
Editura Digital Data Cluj str. Ady Endre nr.29, 400064 Cluj-Napoca, Romania, Tel:+40-264-442124 cluj@digitaldata.ro Send mail to cluj@digitaldata.ro with
questions or comments about this web site.
|