Stadionul oraşului a
fost inaugurat în 1911 (!!!) şi, de atunci, locul lui a fost în
permanenţă în Parcul Mare. Arena a fost construită ca o necesitate,
deoarece Clujul nu avea un stadion propriu-zis, iar sportivii se
antrenau în curţile şcolilor.
În 2008 s-a demolat acest stadion
de tradiţie, iar în locul lui se va construi timp de 2 ani un nou
stadion, modern.
FOTODOCUMENT.
SIBIU, 1940. Una din primele poze făcute de "U". Printre
jucători, Medrea II, Luca, Jivkovici, Dubău, Dumitraş
şi
Ţiereanu
În 1940, după ce nord-vestul Transilvaniei a fost rupt din
trupul ţării prin Dictatul de la Viena, mii de clujeni au ales
refugiul. Printre ei, jucătorii şi conducătorii
echipei de fotbal Universitatea Cluj, care au refuzat
să joace în campionatul maghiar.
Pentru a reconstitui cele întâmplate atunci, CLUJEANUL s-a
deplasat la Sibiu, a studiat ziarele vremii şi a vorbit cu
istorici şi martori ai acelor vremuri. Concluzia? Prin
"bejenia de la Sibiu", "U" a făcut unul dintre cele mai
frumoase gesturi din istoria fotbalului românesc.
UN LOC ÎN PLUS
"Smulşi, ca şi mulţi oameni ai locului, de la rosturile lor,
forţaţi să părăsească în grabă Clujul, cei care până mai ieri
erau întâlniţi la arenă, la bazin sau pe pista Parcului
Sportiv, urcau Dealul Feleacului şi, din punctul cel mai
înalt, căutau cu privirea spre locurile dragi lor de care
trebuiau să se despartă", scria în Almanahul Aniversar "U-75".
Deoarece evacuarea oraşului s-a făcut într-un termen foarte
scurt, sportivii nu au luat cu ei nici echipamentul şi nici
mingi, doar carnetele de legitimare ale jucătorilor. Prin
grija lui Viorel Tănase, fost portar al echipei între anii
1927-1930, fotbaliştii au primit bocanci de joc de la fabrica
de încălţăminte din Sibiu. Echipamentul a fost confecţionat la
Cisnădie, unde erau mai multe fabrici de tricotaje.
În sezonul 1939-1940, "U" nu-şi câştigase dreptul de a evolua
în prima divizie. Cu toate acestea, după primele trei etape,
Federaţia Română de Fotbal a decis să suplimenteze numărul de
locuri în Divizia A, de la 12 la 13, pentru a sprijini moral
echipa clujeană aflată departe de casă.
AJUTORUL ARMATEI
În 6 octombrie 1940, ziarul "Foaia poporului" publica un ordin
al ministrului Apărării Naţionale prin care se punea la
dispoziţia Universităţii "Regele Ferdinand I" din Cluj localul
cazarmei "Avram Iancu" şi al Şcolii Speciale de Cavalerie din
Sibiu, fără grajduri şi dependinţe.
Astfel, problema continuării studiilor era rezolvată.
Jucătorii lui "U", majoritatea studenţi, aveau o zi pe
săptămână dedicată instrucţiei, fiind consideraţi militari în
termen redus. La începutul lunii decembrie 1940, gruparea
clujeană era recunoscută juridic sub numele de "Clubul sportiv
studenţesc Universitatea Cluj-Sibiu".
CAZAREA ŞI MASA
Iniţial, prin grija Protopopului Miron Neagu, o parte din
jucători au fost cazaţi la căminul Seminarului Teologic. Din
cauza numărului mare de refugiaţi, erau cazuri în care
sportivii stăteau în camere cu câte 12 paturi. După un timp,
au fost mutaţi la internatul unei întreprinderi.
Alţi "U"-işti, mai norocoşi, stăteau la rude sau la suporteri
care le puseseră camere la dispoziţie. Un exemple îl
constituie Nicolae Szoboszlay, primit cu braţele deschise de
doctorul Traian Stoicoiu, renumit chirurg şi mare suporter al
"alb-negrilor".
Alimentaţia a fost o problemă grea în perioada bejeniei, mai
ales că războiul determinase o criză de hrană. În general,
clujenii mâncau la cantina internatului unde erau cazaţi, dar
au început să şi improvizeze. Pe malul Cibinului, ei au
învăţat să prindă peşte cu mâna. Prada era dusă la
restaurantul "Răscruci", care le oferea, la schimb, mâncare
gătită.
Spre sfârşitul bejeniei, clujenii au folosit o altă metodă de
a-şi rotunji veniturile: sub conducerea lui Szoboszlay şi a
lui Jivkovici, lotul mergea la colindat. Melodia lor preferată
era "O, ce veste minunată".
CAMPIONATUL DE RĂZBOI
"U" a disputat prima partidă oficială de la Sibiu în 20
octombrie 1940, pierdută însă în faţa Sportului Studenţesc:
1-2. Meciul a fost urmărit de o audienţă-record: 2000 de
persoane. Dar campionatul 1940-1941 avea să fie suspendat din
cauza izbucnirii războiului anti-sovietic. "U" era clasată pe
locul 11, cu două meciuri mai puţin disputate.
În următorul sezon, competiţia s-a disputat pe zone
geografice, fiind denumită "Cupa Basarabia". "U" a câştigat
seria a 5-a, iar apoi s-a calificat până în semifinale, unde a
fost învinsă de Rapid cu 1-4.
În vara anului 1942 s-a produs o nouă reorganizare, întrecerea
fotbalistică devenind "Campionatul de război". "U" era cea mai
tânără echipă, având media de vârstă de 22 de ani! Clujenii au
terminat campionatul pe locul 9.
"U" a împlinit un sfert de veac de existenţă în bejenie, dar
campionatul 1943-1944 nu s-a mai încheiat din cauza
războiului. "U" ocupa locul 3, după FC Craiova şi Rapid.
"Băieţii s-au răspândit care încotro. Era greu. Din ce în ce
mai greu. Şi totuşi, parcă dinspre munte, venea o dungă de
lumină... Venea, ea, dunga de lumină", scria doctorul Mircea
Luca în volumul său de memorii, intitulat "Şepcile roşii".
Cea mai bună performanţă a tinerilor clujeni în acea perioadă
a fost accederea în finala Cupei României, în sezonul
1941-1942. Din păcate, "U" a fost înfrântă la Bucureşti de
Rapid, cu 7-1.
DIN NOU ACASĂ
Momentul întoarcerii la Cluj, în 26 iulie 1945, este descris
într-un paragraf emoţionant al cărţii lui Mircea Luca: "Îmi
era parcă frică să calc pe pietre, pentru ca nu cumva ceva să
se mişte şi să se schimbe. Chiar în ziua sosirii ne-am dus la
stadion. Szony-baci era acolo, ca întotdeauna. Când ne-a
văzut, n-a putut scoate nici un cuvânt. A stat aşa, vreo trei
minute în şir. Nici nu clipea. Apoi, la fel de mut, s-a
îndreptat spre un dulap. A deschis cu cheia şi a tras de un
sertar mare, ca de scrin. Şi, cu aceleaşi mişcări de robot, a
scos din sertar 11 tricouri alb-negre, aşezate cu grijă unul
peste celălalt. Abia după ce le-a pus pe masă şi le-a netezit
de câteva ori, i-am auzit glasul:
. Nimeni n-a mai scos o vorbă. Mi-am holbat ochii ca să nu
plâng şi am căutat în grămadă tricoul cu nr. 5. Era tricoul
meu. În timp ce-l trăgeam pe cap, am zăbovit, căutându-i gura,
ca să-l pot săruta pe dinăuntru".
Mircea Luca, unul
dintre cei mai buni fundaşi ai României în acea perioadă
Foto (c) CLUJEANUL
SUPRAVIEŢUITORII. CLUJEANUL a stat de vorbă cu ultimii doi
supravieţuitori ai bejeniei, Mircea Luca şi
Nicolae
Szoboszlay.
Mircea Luca îşi aminteşte că, din cauza războiului,
campionatul se transformase într-un hibrid. "O echipă care era
în refugiu, cu mare greutăţi, s-a adaptat rapid într-un oraş
ca Sibiul, care ne-a primit exemplar. De fapt, pentru mine,
Sibiul a fost un al doilea Cluj".
Nicolae Szoboszlay nu a stat la Sibiu decât câteva luni, din
toamna lui 1943 şi până în primăvara lui 1944, când
campionatul s-a întrerupt: "M-a impresionat căldura cu care am
fost întâmpinat. Eram un tânăr elev şi cei care m-au convins
să vin de la Aiud să apăr la "U"
mi-au purtat o grijă
deosebită. De Universitatea m-am îndrăgostit instantaneu
atunci când am auzit corul cântând imnul. Atunci am ştiut că
voi juca la echipa studenţească!".
OSPITALITATE SIBIANĂ. Ca unor oaspeţi de vază, jucătorilor de
la "U" li s-a permis să folosească principalul stadion din
Sibiu, care se numea Anef. Pe arena din Parcul "Sub Arini"
evolua cea mai importantă echipă locală, "Şoimii", care le-a
pus clujenilor la dispoziţie şi mingile necesare.
În ciuda vremurilor tulburi, "U" a dorit să evite evaziunea
fiscală. A cerut şi a obţinut de la Administraţia Financiară
hârtie filigranată specială din care se confecţionau bilete,
iar conducerea clubului plătea anticipat taxele pentru
respectivele tichete.
Astăzi, stadionul din Parcul "Sub Arini" zace în paragină.
Sibiul este aproape inexistent din punct de vedere
fotbalistic.
PRIMA ECHIPĂ CU IMN. Un episod deosebit al bejeniei a fost
compunerea primului cântec dedicat unei echipe de fotbal din
România. Compozitorii - Nelu Brateş, Seva Ivanov, Relu
Constantinescu şi Mircea Olteanu - au format o trupă care a
rămas cunoscută sub numele de "Zombby". Lansarea oficială a
"imnului-marş" a avut loc la Teatrul Naţional din Sibiu, în
faţa unei săli arhipline.
Haide, U! Haide, U!
Eşti simbolul tinereţii studenţeşti,
Haide, U! Tempo U!
Eşti simbolul unor inimi româneşti
Noi luptăm, să-nălţăm,
Prin avânt, voinţă, zâmbet şi prin cânt,
Un trup nou - braţ de fier
Suflet nou smuls din cer.
Haide, U! Tempo U! Haide "U"!
Suntem "U"-iştii Clujului iubit
Uniţi cu toţii-ntr-un avânt
Pornim din nou cu sufletu-nfrăţit
La luptă, cu un singur gând:
Haide "U"! Haide "U"! (se repetă refrenul)
La 15 iulie 1939, "Gazeta Sporturilor"
publica o stire primită cu multă bucurie si sperantă în tabăra
suporterilor "U"-isti: jucătorul Sever Coracu a obtinut transferul de la
Ripensia Timisoara la Universitatea Cluj. Asteptase un an pentru acest
transfer. Incadrarea lui în echipa "Sepcilor rosii" era considerată drept
un real câstig, o garantie că atacul primeste o greutate specifică mai
mare prin prestatia acestui talentat atlet si fotbalist. Evocând figura
lui Sever Coracu, în 1948, cu ocazia promovării acestuia ca Doctor în
Medicină si Chirurgie la Universitatea "Victor Babes" din Cluj, dr.
Mihai Iubu scria:
"Sever Coracu este extrema stângă a acestui Academic Club si până anul
trecut sprinterul si săritorul sectiei de atletism unde a crescut si s-a
format. Vesnic optimist si totdeauna cu «ramura de măslin» în mână,
împăcând micile animozităti de pe arene, Sever Coracu este un
exemplu de sportivitate fie în partidele clubului său, fie în cele ale
nationalelor noastre de fotbal si atletism, unde el a fost selectionat de
nenumărate ori. Nu pot să nu-mi amintesc figura elevului orfan bursier
care în 1938, trimis din Banat de cealaltă extremă stângă a lui «U», ing.
Victor Surlasiu să-i ocupe locul în formatia studentilor, cauta singur
prin Cluj sediul Universitătii care apoi l-a promovat Doctor".
Unul dintre colegii de echipă si de profesie
a lui Sever Coracu, dr. Mircea Luca îsi aminteste:
"In iunie 1938, «U» a câstigat un jucător - în sfârsit un jucător! - iar
eu, un prieten. Cine? Sever Coracu. Intr-o zi, după ce bătusem mingea vreo
două ceasuri, am stat să căscăm gura la antrenamentele atletilor. Pe pistă
erau, printre altii, fratii Sulyok si Dejenaru. Coracu n-are ce face si-mi
spune: «Ascultă, Mircea, eu pe atleti îi iau la fugă». Si astfel, în doi
timpi si trei miscări, Sever mi-a arătat ce poate. Realiza timpul de 10,8
secunde pe suta de metri! Dr. Arnăut, când a văzut cum alearga fotbalistul
nostru, a căutat să ni-l sufle.
Ca să scape, Sever
i-a spus că are un prieten care aleargă de două ori mai bine. A intervenit
imediat un rămăsag, pe doua ciocolate, si asa a venit si Ion Moina
pe terenul din parc. Ce a urmat, a confirmat, bineînteles, spusele lui
Coracu.
Cred că Sever Coracu este singurul caz din
istoria sportului nostru când un atlet, selectionat în echipa natională,
se vede în acelasi timp si fotbalist în prima aleasă a tării".
Unul
din simbolurile Universităţii Cluj, medicul Mircea Luca, s-a stins
din viaţă ieri, cu o săptămână înainte de a împlini vârsta de 87 de ani.
Mircea Luca a făcut parte din echipa lui „U” la mijlocul anilor 1940, când
aceasta a revenit la Cluj, după perioada petrecută la Sibiu. „«U» a încercat
de câteva ori să fie mai mult decât poate. A încercat să uite ceea ce este.
A încercat, în ultimă instanţă, să nu mai fie «U», jertfind minunata
potcoavă neagră de pe pieptul ei studenţesc, în numele dorinţei de a fi ceea
ce niciodată nu va putea fi. Universitatea Cluj va fi întotdeauna doar o
campioană a elanurilor nestăvilite. Poate exista oare un titlu mai frumos?”,
scriau Mircea Luca şi Ioan Chirilă, în volumul „Şepcile roşii”, lansat în
1969.
(Informaţia de Cluj -
30.07.2008)
Dumnezeu să-l odihnească! Dr. Mircea Luca a fost coleg şi bun prieten cu tatăl meu, Dr.
Pavel Dumitraş ("Ciuţa") la "U" în perioada de refugiu la Sibiu şi
după revenirea la Cluj. A fost un minunat camarad şi un "fanion" al
Şepcilor Roşii!!!
D.L.M.Dumitraş
Ca să scape, Sever
i-a spus că are un prieten care aleargă de două ori mai bine. A intervenit
imediat un rămăsag, pe doua ciocolate, si asa a venit si Ion Moina
pe terenul din parc. Ce a urmat, a confirmat, bineînteles, spusele lui
Coracu.
Unul
din simbolurile Universităţii Cluj, medicul Mircea Luca, s-a stins
din viaţă ieri, cu o săptămână înainte de a împlini vârsta de 87 de ani.
Mircea Luca a făcut parte din echipa lui „U” la mijlocul anilor 1940, când
aceasta a revenit la Cluj, după perioada petrecută la Sibiu. „«U» a încercat
de câteva ori să fie mai mult decât poate. A încercat să uite ceea ce este.
A încercat, în ultimă instanţă, să nu mai fie «U», jertfind minunata
potcoavă neagră de pe pieptul ei studenţesc, în numele dorinţei de a fi ceea
ce niciodată nu va putea fi. Universitatea Cluj va fi întotdeauna doar o
campioană a elanurilor nestăvilite. Poate exista oare un titlu mai frumos?”,
scriau Mircea Luca şi Ioan Chirilă, în volumul „Şepcile roşii”, lansat în
1969.